Andrei Burac 80 ani de la naștere


Expoziția virtuală

A.Burac 4La mijlocul lui august  poetul, prozatorul, și dramaturgul Andrei Burac , laureat al mai multor premii literare, a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani. Andrei Burac s-a născut la 17 august 1938  în comuna Cârnățeni, județul Tighina, astăzi raionul Căușeni. A absolvit Colegiul de Medicină din Tighina (1955), Institutul de Medicină din Chișinău (1964) și Cursurile Superioare de Literatură din Moscova (1977). A lucrat ca medic chirurg  la Căușeni apoi la Chișinău. Andrei Burac este medicul care a schimbat bisturiul pe pix și foaie. În 1970 a debutat editorial cu placheta de versuri ”Ispita înfloririi”, urmată de cartea ”Culegători în amurg” (1976).

Читать «Andrei Burac 80 ani de la naștere» далее

Реклама

Aventurile motanului Mog


Expoziție virtuală1

Trecând printre rafturile bibliotecii în căutarea unor cărți pe care le-ași recomanda copiilor de vârstă preșcolară mi-am oprit privirea asupra unui pisoiaș dolofan de pe coperta unei serii de cărți a autoarei Judith Jerr.
Judith Kerr este autoarea și ilustratoarea îndrăgitelor cărți pentru copii din seria Mog și The Tiger Who Came to Tea. A mai scris trei romane inspirate din propria copilărie, printre care When Hitler Stole Pink Rabbit. Cărțile ei pentru copii s-au vândut în peste 9 milioane de exemplare și au devenit clasice. Judith Kerr s-a născut la Berlin, a început să scrie și să ilustreze cărți pentru copii fiind inspirată de cei doi copilași ai săi. Читать «Aventurile motanului Mog» далее

Cartea izvor de înțelepciune


6

Cartea este una dintre marile minuni ale lumii, este asemenea unui vis frumos pe care simțim necesitatea de a o avea în fiecare zi, în fiecare clipă. Cultivarea dragostei de carte și lectură este scopul principal al bibliotecii Alecu Russo. În acest scop am organizat o discuție cu copiii despre carte, de ce cartea este considerată un izvor de înțelepciune. La întrebarea de ce avem nevoie de cărți copii au răspuns ca să creștem deștepți.

Читать «Cartea izvor de înțelepciune» далее

Ursulețul Marmi în ospeție la școală


PROGRAMULUI  DE  LECTURĂ  ”CHIȘINĂUL CITEȘTE…”OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Știți voi oare cine este ursulețul Marmi? Este un personaj din cartea ”În ospeție la ursulețul Marmi” scrisă de Mircea și Jana Grecu. Pe parcursul acestui an acest minunat ursuleț a devenit mascota Bibliotecii Alecu Russo. Îi place foarte mult să vorbească cu toți copiii care vin la bibliotecă, să le spună povestea lui, și a prietenilor săi Măgărușul, Ghetuța, Papucel, Căpcăunul cel fioros, Copăcel, Cartea și Cățelușul.

Читать «Ursulețul Marmi în ospeție la școală» далее

Citate despre lectură și carte


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cea mai mare parte a cunoștințelor noastre provine din cărți. Omul chiar din primul an de viață începe să interacționeze cu carte, iar cheia succesului în viață depinde foarte mult de cât ai citit. Se știe că cei care citesc sunt mai deștepți, inteligenți, au o memorie bine dezvoltată, au un vocabular bogat. Misiunea principală a bibliotecilor este de a cultiva la copii dragostea de carte și lectură.

Читать «Citate despre lectură și carte» далее