Vasile Alecsandri – acel rege-al poeziei la 200 ani de la naștere


“…Ș-acel rege-al poeziei, veșnic tânăr și ferice,
Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul îți zice,
Ce cu basmul povestește –veselul Alexandri…”
(Mihai Eminescu – Epigonii)12
Poetul, prozatorul și dramaturgul Vasile Alecsandri s-a născut la 14 iunie (21iulie) 1818/1821, la Bacău. Provine dintr-o familie boierească, fiu al medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei. Fiind dintr-o familie boierească, părinții îi asigură o creștere aleasă. Primele lecții le face cu un dascăl grec, între anii 1826-1827, apoi în casa părintească învață cu călugărul Gherman Vida.

Din 1828 -1834 își face studiile la pensionul francez al lui Victor Cuènim, unde îl are coleg pe Mihail Kogălniceanu. În 1835 își ia bacalaureatul în litere. Încearcă, pe rând mai multe facultăți: Facultatea de Medicină, Facultatea de Drept, Școala de drumuri și poduri. Susține examenul de științe, dar cade și renunță la studii universitare. Din acești ani avem primele încercări literare – poezii în limba franceză. După întoarcerea în țară ocupă funcții însemnate în sfera culturii și a politicii.
Debutul literar și-l face în revista „Dacia literară” cu nuvela Buchetiera de la Florența. 4Vasile Alecsandri a scris volume de teatru. Comedii: Chirița în Iași sau două fete ș-o neneacă (1850), Chirița în provincie (1855), Chirița în voiaj (1865); volume de poezie: Poezii populare. Balade (1852), Doine și lăcrămioare (1853), Pasteluri (1868); proze: Istoria unui galben, Un salon din Iași, Românii și poezia lor, Vasile Porojan, Despot Vodă (1880) ș.a.
Prin traducerea în limbile franceză, germană, engleză ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile originale, Vasile Alecsandri se numără și printre primii noștri scriitori moderni a căror operă a devenit accesibilă străinătății.
Poeziile au fost structurate în câteva cicluri. Primele sunt cele inspirate din poezia populară – Doinele. Al doilea grup – Lăcrămioare, Suvenire (1853), Mărgăritarele (1863).
Deceniul al șaptelea al secolului al XIX–lea reprezintă un moment de cotitură în viața lui Vasile Alecsandri. Pastelurile, Legendele și Ostașii noștri lărgesc și aprofundează 2inspirația folclorică, ce va rămâne una din constantele sale creații.
Poet grațios, discret, vibrând în fața frumuseții, atent la armonia ansamblului și fin cizelator de imagini surprinse fugitiv în evanescența anotimpurilor, sensibil la farmecul naturii genuine, dar și la sugestiile rafinate ale unui obiect de artă. Se stinge din viață pe 22 august 1890 la Mircești. Este înmormântat în curtea casei sale.
Pentru ai aduce un omagiu marelui poet Vasile Alecsandri am organizat împreună cu utilizatorii filialei Alecu Russo o serată literară unde am discutat despre viața și opera lui V. Alecsandri și copii au recitat cele mai frumoase pasteluri ale poetului.

Vă așteptăm și pe dumneavoastră la noi la bibliotecă pentru al citi sau reciti pe Vasile Alecsandri.

Это слайд-шоу требует JavaScript.

Реклама